Ce înseamnă să fii o persoană motivată?
Motivația este termenul folosit pentru a descrie “de ce” o persoană face ceva. Este procesul care inițiază, ghidează și menține comportamentele care au un scop.
Motivația este importantă pentru că:
☞ Îi poate ajuta pe copiii noștri să acționeze, să inițieze comportamentele spre un scop, de aceea este foarte important să îi ajutăm mai întâi să își seteze obiective, scopuri.
☞ Îi încurajează pe oameni să aleagă comportamente orientate spre sănătate, comportamente pozitive, pe care, de altfel, copiii noștri le învață de la noi, adulții. Așadar, atenție.
☞ Îmbunătățește starea de bine și fericirea oamenilor, în general.
Motivația are 3 stări:
Activarea Decizia de a iniția un comportament (Exemple: te înscrii la cursul de engleză ca să obții o diplomă).
Persistența Efortul continuu către un scop chiar dacă există obstacole (Exemple: să te trezești dimineața mai devreme să îți faci tema la matematică chiar dacă ieri ai ajuns acasă târziu de la film și ești foarte obosit).
Intensitate Concentrarea și vigoarea pe care le depui în urmărirea unui scop (Exemple: un elev poate să treacă clasa sau să ia un examen fără prea mult efort, pe când un alt elev învață regulat, participă la discuțiile din clasă, profită de toate oportunitățile de învățare din afara clasei – intensitate mai mare).
Ce faci când ai motivația scăzută?
➢ Concentrează-te pe lucrurile care chiar contează pentru tine. Așa că, ajută-ți copilul să identifice care sunt lucrurile pe care și le dorește cel mai mult sau care sunt importante pt el. Vrea sa se joace în rețea? Ar putea sa facă asta și cu persoane din alte țări, dacă ar învăța engleza.
➢ “Sparge” sarcinile în pași mai mici și începi cu primul pas spre progres;
➢ Lucrează la a-ți îmbunătăți încrederea în tine; Cum facem asta? Identifică care sunt lucrurile la care nu te pricepi atât de bine și cere ajutor.
➢ Dacă există sarcini care te fac să te simți nesigur, încearcă să faci îmbunătățiri în acele domenii, astfel încât să te simți mai capabil.
Tipuri de motivație:
Motivația extrinsecă
➢ Vine din afară
➢ Adesea implică recompense – exemple de recompense: bani, jucării, etc.
Motivație intrinsecă
➢ Vine din interiorul individului
➢ Spre exemplu, poți face un puzzle doar pentru că îți place să ai plăcerea de a rezolva o problemă.
Motivația familială
Un exemplu poate fi: să mergi la muncă atunci când nu ești motivat intern și nici extern, dar o faci pentru ca asta înseamnă să ai grijă de familia ta.
Tips-uri pentru creșterea motivației:
➢ Ajustează-ți obiectivele astfel încât să te concentrezi pe ceea ce este cel mai important pentru tine.
➢ Fă o listă cu ceea că este important pentru tine.
➢ Dacă te concentrezi pe ceea ce este important pentru tine îți va fi mai ușor să depășești momentele dificile.
➢ Dacă ai în plan ceva ce parte imposibil sau prea greu de realizat, sparge-l în bucăți sau pași mai ușor de gestionat.
➢ Apoi setează-te să realizezi doar primul pas, apoi al doilea.
➢ Amintește-ți ce ai realizat în trecut și care sunt punctele tale forțe. Acest lucru te ajută ca să nu te de-motivezi. Crește-ți, astfel, nivelul de încredere. Cercetătorii indică că există o relație între încredere și motivație.
➢ Așadar, câștigând mai mare încredere în tine și în abilitățile tale poate crește capacitatea ta de a-ți atinge scopurile.